CONSILIUL LEGISLATIV

Aviz nr. 57 / 2015

Dosar nr. 28 / 2015

 

AVIZ

referitor la proiectul de Hotărâre privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației și Cercetării Științifice

 

Analizând proiectul de Hotărâre privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației și Cercetării Științifice, transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr.7 din 14.01.2015,

 

CONSILIUL  LEGISLATIV

 

În temeiul art.2 alin.1 lit.a) din Legea nr.73/1993, republicată și art.46(2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ,

Avizează favorabil proiectul de hotărâre, cu următoarele observații și propuneri :

1. Prezentul proiect de hotărâre are ca obiect de reglementare organizarea și funcționarea Ministerului Educației și Cercetării Științifice, înființat prin reorganizarea Ministerului Educației Naționale, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, care se organizează și funcționează în subordinea Guvernului.

Totodată, se propune abrogarea Hotărârii Guvernului nr.185/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației Naționale, cu modificările și completările ulterioare.

2. La temeiul legal, textul „OUG Nr.86 din 17 decembrie 2014” trebuie să fie redat sub forma „Ordonanța de urgență a Guvernului nr.86/2014”.

De asemenea, formula introductivă trebuie completată cu sintagma consacrată categoriei juridice a actelor normative emise de Guvern, prevăzută în art.42 alin.(3), teza întâi, din Legea nr.24/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, astfel:

„...Guvernul României adoptă prezenta hotărâre”.

3. La art.3 alin.(1), sintagma „aprobată prin Legea nr.324/2003, cu modificările și completările ulterioare” trebuie înlocuită cu expresia „aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.324/2003, cu modificările și completările ulterioare”.

Totodată, sugerăm înlocuirea formei verbale „își realizeaz㔠cu verbul „îndeplinește”, mai adecvat în contextul dat.

La alin.(2), în legătură cu titulatura „Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică și Inovare”, prevăzută în anexa nr.6, facem mențiunea că, în anexa respectivă, aceasta se regăsește sub denumirea de „Autoritatea Națională de Cercetare Științifică și Inovare”.

În art.4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.86/2014 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative, această titulatură se regăsește sub următoarea redactare: „Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică și Inovare”.

În această situație, pentru concordanță, corectitudine și unitate în redactare, propunem înlocuirea cu varianta corectă, observația fiind valabilă ori de câte ori este întâlnită această titulatură.

Totodată, propunem inserarea formei abreviate „nr.” înaintea cifrei „6” din expresia „anexa 6”. Reiterăm observația pentru toate normele de trimitere la anexe.

La alin.(3), precizăm că titlul actului normativ invocat a fost redat greșit față de varianta adoptată și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.920 din 17 decembrie 2014, și anume: „Ordonanța de urgență a Guvernului nr.86/2014 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative”.

4. La art.4, partea introductivă, pentru îmbunătățirea redacțională a normei, propunem ca aceasta să debuteze astfel:

„Art.4. În vederea realizării obiectivelor ... .”

La art.4 lit.a) și c), pentru corelare cu textul art.1 alin.(2), este de analizat inserarea cuvântului „tehnologiei” după sintagmele „cercetării științifice”, respectiv „cercetării”.

La lit.c), pentru menținerea unității terminologice, în loc de „cercetării” se va scrie „cercetării științifice”.

5. La art.5, în acord cu prevederile art.49 alin.(1) din Legea nr.24/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, enumerările trebuie să fie marcate cu litere ale alfabetului și nu cu cifre arabe.

La textul corespunzător pct.20, pentru claritatea și concizia normei, recomandăm explicarea expresiei „măsuri corespunzătoare”.

6. Referitor la norma prevăzută la art.6, prin conținutul ei aceasta poate constitui punct distinct în cadrul art.5, la final, în următoarea redactare:

„50. alte atribuții prevăzute în actele normative în vigoare.”

În cazul în care, această observație este însușită, celelalte articole trebuie renumerotate în mod corespunzător.

7. La art.9 alin.(4), cu referire la titulatura „Centrului Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor”, semnalăm că în anexa nr.1 - Structura organizatorică a Ministerului Educației și Cercetării Științifice -, la lit.J) figurează următoarea denumire: „J. Centrul Național de Echivalare și Recunoaștere a Diplomelor”.

Supunem atenției aspectul sesizat.

8. La art.13 alin.(1), în legătură cu substantivul „consilii” este de analizat înlocuirea acestuia cu expresia „consilii consultative” în acord cu titlurile anexelor nr.2a și 2b la care se face trimitere.

9. La art.14 alin.(4), semnalăm o greșeală de tastare, cuvântul „științifice” fiind scris „șiințifice”, impunându-se corectarea de rigoare.

De asemenea, norma este ambiguă întrucât nu este precizată persoana, precum și calitatea acesteia căreia ministrul educației și cercetării științifice îi poate delega unele dintre competențele sale.

10. La art.16 alin.(3), pentru rigoare normativă, în loc de „...prin ordin al ministrului” se va scrie „...prin ordin al ministrului educației și cercetării științifice

Reiterăm observația pentru toate situațiile similare.

11. La art.17 alin.(3), din rațiuni de redactare, substantivul „Hotărâri” va fi scris cu literă mică și eliminarea cuvântului „minimum”.

12. La art.18 alin.(1), pentru uniformitate în redactare cu acte normative care conțin prevederi similare, propunem ca forma abreviat㠄UIP” să fie scrisă cu litere italice.

13. La art.20 alin.(3), textul trimite la „instituțiile de învățământ superior de stat prevăzute în anexa nr.3”. Semnalăm însă faptul că în titlul anexei nr.3 nu se regăsește expresia „de stat”. Pe cale de consecință, propunem modificarea și alegerea variantei corecte.

La alin.(6), pentru simplificarea normei, propunem eliminarea titlului Ordonanței Guvernului nr.57/2002, deoarece acesta a mai fost invocat în cuprinsul art.3 alin.(1).

Totodată, pentru o informație juridică corectă, sintagma „cu modificările ulterioare” trebuie înlocuită cu sintagma „cu modificările și completările ulterioare”.

14. La art.22 alin.(3), pentru un spor de rigoare normativă, propunem reformularea părții de debut astfel:

„(3) Transmiterea bunurilor prevăzute la alin.(2) se face prin protocol de predare-preluare încheiat între ... .”

15. La art.23 alin.(2), propunem eliminarea sintagmei „în mod corespunzător” ca superfluă.

16. La art.26, în ceea ce privește textul „precum și orice alte dispoziții contrare”, precizăm faptul că, potrivit art.65 alin.(3) din Legea nr.24/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în vederea abrogării, dispozițiile normative vizate trebuie determinate expres, începând cu legile, și apoi cu celelalte acte normative, prin menționarea tuturor datelor de identificare a acestora.

17. La anexe, ca observație generală, marcarea acestora se va realiza, prin scrierea în partea dreaptă sus a paginii a cuvintelor „Anexa nr.”, urmate de cifra corespunzătoare.

 

PREȘEDINTE

 

dr. Dragoș  ILIESCU

 

București

Nr.57/15.01.2015